Thursday, 09 September 2010
La moment te afli la: Pagina Principala arrow Activitati
Activitati PDF Listeaza E-mail
10.11.2007   Adunarea de constituire a filialei Rîşcani a TINERETULUI DEMOCRAT.

Sîmbătă, 10 noiembrie a avut loc adunarea de constituire a filialei Rîşcani a TINERETULUI DEMOCRAT la care au participat peste 30 de tineri din oraşul Rîşcani şi alte localităţi, membrii Biroului Permanent al Organizaţiei Raionale Rîşcani a PDM. Deasemenea la adunare au participat Oleg Ţulea, preşedintele TD, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Victor Zubcu, secretar general TD şi Nicolae Castraşanu, preşedintele TD Ialoveni. În cadrul adunării s-a discutat despre importanţa participării tinerilor la procesul de luare a deciziilor, în societate şi politică, despre necesitatea implicării mai multor tineri în Partidul Democrat. Tinerii democraţi au decis sa constituie organizaţia TD Rîşcani şi au ales reprezentanţi în Biroului Permanent şi Consiliul raional Rîşcani a Tineretului Democrat Rîşcani. Deasemenea au convenit asupra planului de acţiuni pentru viitorul apropiat. 

24-29 august 2007   Scoala de vara a TINERETULUI DEMOCRAT.

Tineretul Democrat, organizaţia de tineret a Partidului Democrat din Moldova, a desfăşurat, în perioada 24-29 august a.c., la Căuşeni, în tabăra „Ghiocel”, şcoala de vară „Campania Electorală Continuă”. În cadrul şcolii de vară au participat tineri din toate raioanele Republicii Moldova, în număr de 80 persoane. Acest proiect a fost realizat cu susţinerea financiară a Fundaţiei Jean Jaures (Franţa) şi National Democratic Institute (SUA).Scopul proiectului a fost pregătirea politică a tinerilor membri ai Partidului Democrat din Moldova. În cadrul activităţii date tinerii au dat dovadă de participare politică şi originalitate în acţiuni. Şcoala de vară „Campania Electorală Continuă” a cuprins atît aspecte teoretice, cît şi practice ale sferei politice şi civice. Tinerii au avut posibilitatea să studieze: managementul campaniei electorale; aspecte teoretico-metodologice, tehnici de comunicare, sisteme electorale, liderism politic, politici gender, relaţii media în contextul campaniei electorale, scrierea şi managementul proiectelor.Master class-urile au fost conduse de: Alain Castel - Fundaţia Jean Jaures(Franţa), Oazu Nantoi (PDM), Alexandru Gamarţ (PDM), Oleg Ţulea (PDM), Buliga Valentina (PDM), Dorian Furtună (expert), Victor Zubcu (PDM), Zinaida Ivanschii (PDM). În cadrul grupurilor de lucru, tinerii membri ai TD PDM au simulat o campanie electorală. În faza iniţială au fost înpărţiţi în cinci grupuri, după care au simulat constituirea unor partide, elaborarea simbolului, programului politic şi a ofertei electorale. După constituirea CEC-ului s-a dat startul campaniei electorale, iar toate partidele formate s-au lansat printr-o conferinţă de presă. Tinerii au mai avut ca sarcini crearea unui eveniment electoral, dezbateri publice, întîlniri cu alegătorii ş.a. Pe parcursul şcolii de vară s-a editat cotidianul „5 minute democrate”, scopul căruia a fost reflectarea activităţii participanţilor taberei de vară. Din ehipa de redacţie au făcut parte: Ion Lupu, Tatiana Rosca, Polina Panaite, Rodica Cetuleanu, plus cîte un reprezentant de la fiecare partid.Pentru o mai bună funcţionare tinerii au avut cîte un „magistru de echipă” care i-a asistat pe tot parcursul taberei de vară. Ei au fost: Ion Toma, Eugen Spătaru, Marin Postu, Ecaterina Matcovschii, Nicolae Castraşanu, conduşi de sheriff-ul taberei, Liviu Oboroc. Campania electorală a fost una ferbinte, tinerii în cadrul grupurilor de lucru au muncit activ pentru a obţine postul de Preşedinte al taberei („oraşul-stat Ghiocel”), iar imaginaţia lor a fost manifestată prin clipuri electorale, concerte şi concursuri distractive, acţiuni ecologice, competiţii sportive, banere, fluturaşi, chiar şi elemente ale unei campanii negre. Viaţa non-politcă s-a manifestat prin: gimnastica democrată (la orele 7:30), competiţii la volei, fotbal şi înot, apogeul revenindu-i discotecii democrate din fiecare seară.Întreaga activitate politică a taberei de vară a luat sfîrşit în ziua alegerilor, cînd a fost ales Preşedintele taberei, în persoana lui Sarev Nicolae, de la Uniunea Naţională Europeană a Tinerilor Ecologişti (UNETE).Acest proiect a fost finalizat printr-o întîlnire cu seniorii din PDM: Marcel Răducan, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Valentina Buliga, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Valeriu Coţaga, Secretar General PDM, cît şi lideri locali - Sergiu Gogu, vice-preşedinte a raionului Căuşeni, Ilie Gluh, preşedinte a organizaţiei PDM din Căuşeni ş.a.Exerciţiul în cauză a fost util pentru tinerii care vor să facă politică şi care vor reprezenta viitorul politic al Republicii Moldova, alături de Partidul Democrat din Moldova. S-ar putea să nu te intereseze politica, dar tu o interesezi pe ea....

Vezi pozele acestui eveniment AICI